Serbia si Kosovo au incheiat vineri un acord prin care se angajeaza sa gestioneze impreuna punctele de trecere a frontierei din nordul Kosovo, miza unor confruntari intre etnici sarbi din regiune si Forta NATO in Kosovo (KFOR), a anuntat Uniunea Europeana (UE).
„Partile au ajuns la un acord asupra conceptului propus de Uniunea Europeana privind o gestionare comuna a punctelor de trecere” a frontierei, a anuntat UE intr-un comunicat. „Acest lucru inseamna ca partile vor crea in mod progresiv posturi comune de control, integrate si unice, in toate punctele de trecere” a frontierei, se precizeaza in comunicat.
Acest proces „va fi aplicat progresiv, cat mai rapid posibil”, subliniaza UE.
Forta UE in Kosovo, EULEX, „va fi prezenta, conform mandatului sau”, pentru a superviza aplicarea acordului.
Problema posturilor de frontiera este una dintre cele mai sensibile in cadrul negocierilor angajate intre Belgrad si Pristina, reluate la mijlocul saptamanii, la Bruxelles, dupa doar cateva zile de la noi incidente in nordul Kosovo.
Belgradul refuza ca, in aceste puncte de trecere intre cele doua state, sa fie instalate posturi de frontiera, deoarece Serbia nu recunoaste independenta Kosovo. Pristina considera, din contra, ca aceste puncte de trecere trebuie sa fie veritabile posturi de frontiera.
Rezultatul acestor negocieri ar putea determina UE sa acorde statutul de tara candidata la aderare Serbiei, in cadrul summit-ului european de la 9 decembrie.
Dupa arestarea de catre autoritatile de la Belgrad a presupusilor criminali de razboi Ratko Mladici si Goran Hadzici, cautati de Tribunalul Penal International (TPI) pentru fosta Iugoslavaie, candidatura sarba la UE pare sa revina pe o cale buna.
Insa intensificarea tensiunilor in nordul Kosovo a afectat aceste sperante.
Cancelarul german Angela Merkel a apreciat vineri ca Serbia inca nu intruneste conditiile pentru a obtine statutul de candidat oficial la aderarea la UE, din cauza acestor tensiuni.
UE a precizat vineri seara ca negocierile au inregistrat „progrese satisfacatoare” si in privinta cooperarii regionale si ca vor continua in viitoarea reuniune.